În cartea Facerea, capitolul 11, întreaga populație a timpului, urmașii lui Noe, ar fi început să construiască un oraș și un turn, pentru a își face faimă. Dacă întreaga populație a Pământului, existentă la aceea dată, ar fi construit cu adevărat un oraș și un turn, acest lucru ar fi însemnat o întărire a unității între oameni, dar, după afirmațiile Bibliei, se pare că lui Dumnezeu nu i-ar fi plăcut acest gen de solidaritate. Pot să fie luate în serios susținerile biblice, în această problemă? Oare lui Dumnezeu îi place mai mult discordia și confruntarea dintre oameni, decât înțelegerea și colaborarea? Narațiunea aceasta induce idea că Dumnezeu s-ar fi simțit amenințat de solidaritatea umană și că din acest motiv a preferat să îi divizeze pe oameni și să îi împrăștie pe toată fața Pământului:    

Există argumente serioase care ne arată că Facerea conține două povestiri care relatează despre Potop și nu doar o singură narațiune pe această temă. Această observație de început are serioase implicații în legătură cu credibilitatea acestor narațiuni. Am să abordez cele două povestiri despre Potop din două perspective diferite. În prima, voi examina contradicțiile interne ale fiecăreia dintre cele două povestiri. În cea de a doua, mă voi ocupa de relația dintre povestirile despre Potop și viața reală care le contrazice.  

O altă problemă care merită a fi analizată este cea care rezultă din cartea Facerea capitolul 6 versetele 5-7. Oare Dumnezeu își schimbă gândurile? În conformitate cu părerea cea mai răspândită din rândurile comentatorilor creștini, Dumnezeu este neschimbător atât în Persoana Sa, în perfecțiunile Sale, în scopurile Sale și în promisiunile Sale. În același timp, există câteva texte biblice care indică schimbări și răzgândiri ale lui Dumnezeu, de a lungul istoriei. Unul dintre aceste texte se află în cartea Facerea capitolul 6:

Capitolul 6 din cartea Facerea este unul care ridică multe semne de întrebare. Vorbește despre niște ființe speciale care ar fi trăit pe pământ în vechime. Cine au fost acele ființe constituie subiectul multor dezbateri și foarte puține opinii sunt în măsură să răspândească lumină în această materie:

Toate ființele umane sunt produsul unor relații incestuoase, potrivit Bibliei. Dacă toată Biblia ar fi adevărată atunci originea omenirii și dezvoltarea ei s-ar afla sub semnul unui mare rău moral și medical, care ar provenii chiar din modul în care Dumnezeu ar fi realizat creația Sa. În cartea Facerea, toată omenirea este formată în urma relațiilor dintre copiii lui Adam și Eva. Biblia, care este considerată de mulți că este un ghid moral ne oferă indicații confuze cu privire la gravitatea actelor incestuoase. Toți copiii lui Adam și Eva au fost frați și surori care s-au căsătorit între ei și copiii acestora au fost veri între ei și lucrul acesta nu este privit de Biblie ca având consecințe morale: 

Eva este singura femeie care are o prezență mai vizibilă în povestirile biblice despre creație, care descriu lumea până la Potop. Deoarece ea nu este privită de către scriitorii biblici cu dispreț, chiar dimpotrivă, se pune întrebarea de ce nu au fost prezentate în prima carte din Biblie și celelalte femei din familia lui Adam și Eva, fiice, nepoate, etc. Este desigur reflexia unei societăți patriarhale în care bărbații sunt considerați cei mai importanți și femeile vin pe plan secund. Aceasta nu poate să fie atitudinea lui Dumnezeu, ci este expresia civilizației umane din acele vremuri, reprezentată sub formă mitologică.

Marea problemă a afirmației biblice că la început toate animalele au mâncat numai iarbă este aceea că ea implică inexistența unui ecosistem în care erbivorele și carnivorele sunt la fel de necesare. Negarea ecosistemului este unul dintre cele mai importante aspecte de neconcordanță între Biblie și realitate. Natura nu poate exista în afara unui ecosistem și lucrul acesta este bine dovedit. Numai erbivore sau numai carnivore ar genera un dezechilibru natural suficient de serios încât să ducă la extincția vieții așa cum o cunoaștem.

Putem doar să sperăm că povestirile biblice legate de apariția animalelor pe Pământ sunt mult mai coerente.

„20. Apoi a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. 21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: „Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ! 23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. 24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea 1; 20-25) 

Până în ziua a patra a creației, soarele nu a fost pe cer, dar Pământul a fost plin de plante, conform Bibliei. Dacă cineva folosește aceeași măsură de rațiune pe care o folosește în activitatea zilnică, el sau ea se întreabă cum pot plantele să trăiască fără soare? Un surogat de soare, care nu ar fi asigurat aceleași condiții ca și soarele, ar fi făcut viața plantelor imposibilă.

Mulți specialiști în studiul Bibliei recunosc că în cartea Facerea se regăsesc două povestiri ale creației. Cititorul care se apropie de textele respective, care susțin afirmații extraordinare, tinde să le vadă ca pe o singură poveste dar această sinteză poate genera multe nedumeriri legate de multitudinea de contradicții pe care le conțin textele biblice.

În legătură cu crearea corpurilor cerești în ziua a patra, autorul sau autorii cărții Facerea au putut face o astfel de eroare doar pentru că el sau ei nu au știut cum funcționează cu adevărat universul. În același timp, Dumnezeu știe cum funcționează universul, deci, ori nu a inspirat El cartea Facerea ori El ne-a derutat în mod deliberat în această problemă. Prima variantă este cea corectă, deoarece Dumnezeu nu poate să mintă și în același timp să fie perfect. Luând în considerare distanțele uriașe dintre stele și Pământ, lumina stelelor nu ar fi putut ajunge pe Pământ și deveni vizibilă în noaptea care a urmat celei de a patra zile a creației. În acest caz, nu este clar de ce Dumnezeu ar fi declarat despre crearea stelelor că a fost bună. Cât de bună a fost crearea stelelor în ziua a patra, dacă lumina lor nu a fost în măsură să ajungă pe Pământ în noaptea respectivă? Nu a fost așa de bună.

În descrierea cărții Facerea, cu toate că cerul încă nu fusese creat, Dumnezeu ar fi creat lumina zilei. Această lumină, cu siguranță nu ar fi putut călători prin atmosferă așa cum se întâmplă astăzi, deoarece atmosfera încă nu exista. În prima zi a creației lumina zilei a trebuit să călătorească prin ape pentru a ajunge pe Pământ și cu toate că cerul încă nu fusese creat în Biblie ni se spune că ar fi fost o dimineață și o seară. Cum poate să fie posibilă o astfel de situație? Seamănă cu o glumă. Nu este o glumă, este descrierea biblică cu privire la crearea universului. Prin această descriere, cartea Facerea prezintă o situație imposibilă. Fără cer, pentru ca lumina zilei să poată călători liber, fără soare, care este sursa luminii zilei, dar cu toate acestea, în prima zi ar fi existat o zi frumoasă și strălucitoare.

Există un text biblic în Iov 38, 4-7 în care se atribuie anumite cuvinte lui Dumnezeu și care ne amintesc de oceanul primordial din care ar fi fost eliberat teritoriul locuibil pentru oameni. În acel text, Dumnezeu întreabă în ce sunt scufundate temeliile Pământului? Asemenea cuvinte nu puteau să fie spuse de Dumnezeu, deoarece Pământul nu are nici un fel de temelie sau fundație pe care să stea nemișcat. În același timp, asemenea temelii care sunt scufundate în ape ne duc cu gândul la oceanul primordial din care ar fi fost scos uscatul locuibil.

În viziunea lui Wesley, peștii și păsările au fost cu adevărat creați din apă și omul și animalele au fost create din Pământ. În același timp, pământul și acele ape au fost create din nimic. Trebuie remarcat că Biblia ne spune că la început Dumnezeu a creat cerul și Pământul, dar nu ne spune faptul că El ar fi creat și apele, oceanul primordial. Pământul ar fi fost creat în interiorul apelor, iar acestea ar fi fost ca un obstacol în calea creației lui Dumnezeu, de aceea au trebuit să fie separate în două, pentru a se face loc cerului împreună cu toate corpurile cerești. De remarcat, însă, că Dumnezeu nu a creat oceanul primordial, ci El a luptat cu „apele” pentru a își realiza creația. La început a fost haosul simbolizat de oceanul primordial, deci nu se poate spune că în afară de Dumnezeu nu a mai fost nimic altceva.

Ce se înțelege prin „cer” în contextul cărții Facerea? Această noțiune poate să aibă mai mult decât un singur înțeles și este important de văzut în ce măsură aceste înțelesuri sunt compatibile cu alte texte biblice și în primul rând cu toate textele din cartea Facerea. În prima carte a Bibliei, cerul, fără de care nici un fel de creație în spațiu cosmic nu ar fi fost posibilă, ar fi fost creat numai în ziua a doua, dar cu toate acestea aceeași Biblie ne spune că Pământul și cerul ar fi fost create încă din prima zi de creație. Creația în prima zi a cerului, înțeles ca loc ocupat de corpurile cerești, ar fi fost imposibilă, din cauza lipsei de spațiu adecvat, deoarece, în conformitate cu Biblia, spațiul era ocupat de ape. Această situație nu are nimic a face cu miracolele, ci mai degrabă cu lipsa de consecvență a relatărilor cu caracter mitologic. A crea cerul, înainte de a crea cerul, așa cum ne spune cartea Facerea că s-ar fi întâmplat, nu este o acțiune supranaturală, este o situație absurdă. Aceasta este de asemenea o contradicție evidentă care arată incompatibilitatea dintre descrierea creației universului, cuprinsă de cartea Facerea, și realitate.

În una dintre cele două povestiri ale creației din cartea Facerea, în capitolul 1, ni se spune că universul a fost creat de Dumnezeu în interiorul unei mase mari de apă, când încă nu exista cerul sau atmosfera Pământului. Numai în ziua a doua a creației apele ar fi fost separate și ar fi fost creat cerul, în conformitate cu textele biblice. O parte din ape ar fi rămas „deasupra” cerului și cealaltă parte ar fi acoperit Pământul. Dacă Biblia ar avea dreptate, o parte din ape ar fi încă „deasupra” cerului, desigur o expresia mitologică care nu are sens din punct de vedere științific.

În concordanță cu cartea Facerea, Pământul la început ar fi fost „netocmit” sau  „pustiu și gol”, depinde ce versiune de traducere în limba română folosim. Biblia Ortodoxă folosește formula „netocmit” iar Biblia Cornilescu se referă la Pământ, în aceea perioadă, ca fiind „pustiu și gol”. De fapt, nici una din formulele folosite în limba romană nu traduce exact expresia originală „Tohu vav bohu”. În limba engleză traducerea este mult mai apropiată de textul original și anume este „formless void”. „Formless void” în limba romană se traduce cu formula „fără formă și pustiu”. De ce ar fi creat Dumnezeu Pământul inițial ca o grămadă de materie fără formă în loc să creeze o planetă organizată, gata să primească ființe vii? Cel puțin la prima vedere afirmația Bibliei nu are sens. Din acest motiv, încerc să răspund la această întrebare folosind soluțiile care sunt deja conturate în literatura religioasă.

Biblia ne spune că Pământul a fost creat de Dumnezeu. În cuvintele sale Biblia relatează:

„1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. 2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” (Facerea 1; 1-2)

La început Dumnezeu ar fi creat Pământul și cerul. Biblia nu ne spune exact ce a înțeles scriitorul biblic prin cer nici ce anume ar fi fost creat în cer, după știința sa, în cazul că ar fi fost ceva creat. Cu alte cuvinte, nu ni se spune nimic despre Împărăția lui Dumnezeu, despre îngeri sau despre Satan. În timp ce pentru Pământ ne sunt date foarte puține detalii, pentru cer nu există nici un fel de detalii. Discreție totală sau lipsă de imaginație? În conformitate cu Biblia, Dumnezeu nu a găsit de cuviință să ne spună în cartea Facerea nimic despre lumea Lui, despre cum și când a fost creată și cine o populează. Acest lucru a dus la nenumărate speculații despre îngeri, revolta lui Satan și altele. O întreagă religie a fost creată pe aproximații despre ce înseamnă cerul deoarece cartea Facerea nu ne dă nici un indiciu despre acest subiect. Imaginația religioasă a sute de milioane de oameni se naște dintr-o sărăcie extremă a detaliilor oferite de cartea Facerea.

În Biblie scrie că Dumnezeu i-ar fi cerut lui Avraam să își omoare fiul, ca pe o dovadă a devotamentului lui către El. Acest test este cu totul atipic și nu trebuie luat ca model pentru relația dintre oameni și forțele spirituale. Multe persoane care comit acte de terorism cred cu convingere că sunt în relație cu Dumnezeu și că El le cere să ucidă alți oameni. Credința care nu este dublată de discernământ nu are valoare. Oare chiar cere sau a cerut vreodată Dumnezeu unor oameni să omoare alți oameni? Ce fel de Dumnezeu iubitor este Acela care cere oamenilor să asasineze pe semenii lor? Biblia este plină de contradicții și una dintre ele este contradicția dintre porunca de a nu ucide, care este conținută de cele zece porunci, și cerința lui Dumnezeu ca Avraam să își ucidă fiul. Este adevărat că în vremea lui Avraam încă nu fusese dată legea celor zece porunci dar Dumnezeu este neschimbător și dacă ne-a cerut să nu ucidem atunci nu putea, tot El, să îi ceară lui Avraam să își ucidă fiul. 

Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.  De obicei, citim o carte având un simț critic față de ceea ce ni se transmite prin intermediul ei. În ceea ce privește însă Biblia am fost manipulați să credem că ea nu trebuie citită cu spirit critic căci ea este „cuvântul lui Dumnezeu”.  Dacă ea are origine divină, atunci cum ne permitem noi să nu credem orbește tot ce ne spune ea? Este de fapt o formă de constrângere voalată a conștiințelor noastre bazată pe cultivarea minciunii care este travestită sub forma credinței oarbe.