Nu trebuie să mergi la Ierusalim, la sfântul mormânt pentru asta. Acolo vei vedea doar mormântul gol, dar Isus (Iisus) a înviat şi nu îl găseşti acolo. Isus (Iisus) este la uşa ta şi bate. Dacă îi deschizi El pătrunde în fiinţa ta şi va locui cu tine în veci. Isus (Iisus) te cheamă şi dacă auzi această chemare merită să îi răspunzi, căci este o chemare la viaţă şi la fericire. Nu te împiedica de oamenii care vorbesc doar despre El. Nu te împiedica de sălile impunătoare, ale instituţiilor bisericeşti şi în care tu te simţi atât de mic şi de ne însemnat.

Mulți predicatori spun oamenilor doar ce vor aceștia să audă, pentru ca în felul acesta să devină cunoscuți și apreciați. Ei știu ce așteaptă oamenii de la ei și vorbesc în așa fel încât să câștige notorietate, cu orice preț. Ei nu fac decât să folosească vechiile clișee și tradiții omenești cu care sunt obișnuiți cei credincioși și să reamintească acestora, cu alte cuvinte, ceea ce ei au auzit deja de nenumărate ori. Marea majoritate a predicatorilor nu riscă să susțină adevăruri nepopulare, căci ce s-ar face ei fără sprijinul popular?

Practica Creştinismului nu constă în principal în a ne duce duminica la adunările creştine şi de a participa la slujbe sau la spectacole şi festivităţi, prin care îi dăm recunoaşterea lui Dumnezeu. Acesta este un element al credinței noastre, dar nu cel mai important. Dumnezeu dorește să îl lăudăm, mai mult prin fapte decât prin vorbe. Adunările creștine sunt un fel de școli de duminică pentru adulți, dar cunoștințele acumulate trebuie puse în practică. 

Biblia este mai greu de înţeles atunci când anumite texte se contrazic între ele. De exemplu: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus (Iisus). (Galateni 3; 27-28) Principiu fundamental al Creştinismului este următorul: "Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire ... (Romani 10; 10) Este acest principiu valabil numai pentru bărbaţi sau este valabil şi pentru femei?

Ce fel de Dumnezeu avem? Este unul care consideră că „a da” este mai mulţumitor decât a primi. (Faptele Apostolilor 20: 35) De aici se pot trage o multitudine de concluzii. În primul rând, imaginea conform căreia Dumnezeu este un stăpân absolut, care solicită de la noi o ascultare oarbă, se dovedeşte, o dată în plus, a fi una falsă. Dumnezeu nu aşteaptă de la noi să îi dăm nimic, ci doreşte ca El să ne dea nouă comorile sale de înţelepciune şi cunoaştere. Dumnezeu are nevoie de persoane care ştiu să primească şi care apreciază ceea ce primesc. Tatăl Ceresc nu este o Persoană egoistă care aşteaptă de la noi să îi acordăm slavă, laude şi alte forme de recunoaştere, care să îi producă mulţumire de Sine.

Acolo unde este autoritate spirituala impusă între oameni, acolo este satana. Principiile satanice presupun tocmai dorinţa de a exercita o autoritate impusă, în probleme spirituale. Atunci cât cei mai mulţi doresc să dobândească această putere, această autoritate, atunci se naşte lupta şi de aici se dezvoltă principiile satanice. De ce îşi doreşte fiecare să obţină puterea, autoritatea? Pentru că într-un climat în care domină autoritatea instituţiilor bisericeşti, a fi liber, a te putea manifesta şi împlini pe tine însuţi presupune, în mod necesar a deţine puterea, deci autoritatea.

Eu cred că N.T. are un spirit al său. Întrebarea este: „Care este esenţa Creştinismului, resorturile sale adânci, sensurile sale intime?” Cred că Biblia ne spune că ne este deschisă calea pentru a deveni fiinţe evoluate spiritual, superioare, din punctul de vedere al moralităţii, cu o mare capacitate de creativitate, asemănătoare cu a lui Dumnezeu, adică după chipul şi asemănarea Lui. Cea mai importantă creaţie a lui Dumnezeu, pe care o face cu omul, nu este aceea din cartea Geneza a bibliei, ci este de fapt aceea ca din niște ființe biologice, naturale să fim transformați în fiinţe spirituale, având caracteristici supranaturale, sub conducerea şi puterea Lui.

Ce este Biserica? Unde sunt doi sau trei, adunați în numele lui Hristos acolo este și El. (Matei 18; 20) Adunați în numele lui Hristos, înseamnă de fapt adunați în Duhul lui Hristos, căci El este prezent prin Duhul Său, acolo unde sunt doi sau trei, adunați în numele Lui.

Există o discrepanţă între evanghelii cu privire la momentul în care ni se spune că Isus (Iisus) l-a numit Petru, adică piatră sau stâncă, pe Simon, ucenicul Lui. În Ioan 1; 42 ni se spune că Isus (Iisus) l-a numit pe Simon cu numele Petru (Cephas sau Chifa), de origine aramaică, unde este Kepha, atunci când l-a întâlnit prima data. Faptul că Isus (Iisus) l-a numit pe Simon cu numele Petru este un argument că Isus (Iisus) a dorit să înfiinţeze o instituţie religioasă, care să se numească Biserică?

Nu este Petru piatra de temelie a Bisericii, ci Duhul Sfânt care l-a animat pe Petru atunci când a spus: Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. Piatra din capul unghiului, pe care stă Biserica lui Dumnezeu este Isus (Iisus) şi nu Petru. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu stă pe „Piatra de temelie” care este Isus (Iisus) dar instituţia bisericească Romano Catolică şi toate instituţiile bisericeşti, care au decurs din ea stau pe ‚piatra’ care este Petru. Între cele două este o mare diferenţă. Când spun instituţii bisericeşti mă refer la toate organizaţiile şi structurile religioase, făurite de oameni şi pe care ei le numesc Biserică.